Sunt incurabil…

‘Suveranitatea asupra propriei persoane se numeşte libertate.’ – Albert Pike

Se pare că nu mă pot abține… nu învăț minte… îmi tot place să mă expun și să încasez tot felul de lovituri amare și ridicole… poate sunt masochist de vreun fel? Nu știu… dar persistă în mine pofta organică de a-mi apăra principiile și să-mi protejez seninătatea prin a nu mai lăsa în preajma mea răul parvenit și ticăloșia prostească… și nu voi renunța la asta… Poate contesta asta cineva?

M-am trezit recent – probabil din cauza naivității mele prin excelență – în mijlocul unui ‘schimb de focuri’ verbale, uneori chiar penibile și derizorii, generate de o nevinovată întrebare de a mea, care viza criteriile de alcătuire unei anume liste cu un titlu prea mare și pompos, disproporționat cu statutul, competența și credibilitatea autorului ei, care – cu o inocentă ticăloșie tendențioasă bine calculată, a ieșit la rîndul lui cel mai cîștigat din situația asta, generînd trafic pe blogul său… mă rog… etica și moralitatea jurnalismului – din punctul de vedere al creatorului de conținut/știre – vor face oricum subiectul unui articol viitor, așa că nu voi detalia importanța acestora în această scriere…

Nu mă deranjează dezbaterea, nu mă enervează diferența de opinii. Nu mă supără, dacă prin argument logic și competent se dovedește că nu am avut dreptate… ba din contră – îmi place să învăț și port admirație sinceră celor care mă conving că optica mea este/a fost – eventual – eronată. Dar în cazul de față calitatea comentariilor pe marginea acestei întrebări, dar mai ales ‘încărcătura lor emoțională’ deplasată și izvorîtă dintr-un trecut ideologic toxic, m-a pus pe gînduri și a clarificat în mine cîteva lucruri pe care le bănuiam de mult. 

M-a marcat și m-a dezgustat, recunosc… Nu mă așteptam la un astfel de atitudine din partea unor jurnaliști muzicali la care țin și pe care îi admir… Nu faptul în sine, nu contrele verbale m-au dezgustat, ci m-a deranjat mai degrabă agresivitatea, tendențiozitatea și intoleranța retoricii folosite. Nu știu dacă poziționarea afișată de ei era conștientă și asumată, sau cei implicați se află într-o capcană afectivă strîns legată de un arhetip comportamental și de  gestionare imatură a contradicțiilor de opinie, atît de tipică și generalizată în România postdecembristă. Dar sper că aceste ‘blocaje’ de comunicare se vor evapora curînd, pentru că suntem totuși oameni civilizați și empatici… nu-i așa?

Constat cu tristețe și oarecum resemnat, că ‘opiniatori’ cu pretenții și cu o oarecare vechime în viața publică – invocînd diverse drepturi sub sacra cupolă a democrației și a exprimării libere – subminează, contestă și iau în derîdere educația, cunoașterea, competența și deontologia. Nici nu mă mai poate mira astfel calitatea precară a domeniului în care activez, precum calitatea societății în care trăiesc. Poate chiar un astfel de discurs cinic și provincial des întîlnit se face responsabil de involuția și degradearea generală care afectează toată suflarea țării noastre. Oricum ar fi, nu credeam niciodată că ajung batjocura unora doar pentru că am competență, pregătire și expertiză în domeniul pe care îmi asum public de atîta vreme. Nu credeam că voi fi vreodată apostrofat, sau disecat doar pentru că încerc să apăr demnitatea vocației și profesiei mele… Este alarmant faptul, că sunt contestat doar pentru că militez prin modestele mele mijloace pentru o normalitate în atitudine și informarea corectă a publicului.

Oare destrămarea societății duce la rănirea sufletelor și la compromiterea mentalului colectiv, sau tocmai sufletele rănite rezultate din mentalul colectiv retardat generează destrămarea societății? 

 

IMG_2810