personal and private
Prin aceste stări duioase s-a strecurat tiptil sarcasmul meu protector și amestecându-se cu amintirea durerii m-a jucat cumva să revin în contemporan și să mă gândesc la încrengăturile amuzante generate de limbajul de lemn practicat de fauna care tânjește spre înălțimile societății…
Fiecare dintre noi are alte ingrediente și alte dimensiuni în săvârșirea vieții. Este firesc ca toată lumea să aibă mesaje de comunicat și de împărtășit. Este de la sine înțeles că toată lumea dorește cumva să-și expună gândurile, ideile sau agenda existențială.
Un plagiator existențial se minte singur, și întotdeauna va fi doar un sac de frustrări și nemulțumiri. Incertitudinea în acest domeniu face legea în absolut toată lumea. Diferența dintre situația autohtonă și 'țările ca afară' se reduce doar la etica și calitatea umană a celor care populează comunitatea noastră atât de expusă și vulnerabilă.
Se spune că fiecare om este direct responsabil pentru viața pe care o duce… Iar eu spun că un artist de talie nu are voie să ajungă bătaia de joc a plebei, mai degrabă trebuie să rămână în stare să-și gestioneze Golemul pe care l-a creat… discret și elegant. Știu prea bine, nu este ușor…
Nu ne este permis să lăsăm lacrimile neputinței noastre să umezească umerii publicului nostru. El altfel ne vrea, altceva așteaptă de la noi. Publicul nu o să-și compromită niciodată iluziile vremelnice de dragul empatiei umane. Poate chiar așa trebuie să fie… asta o fi oare esența acelui contract infam cu necuratul?
Mă trezesc brusc în capcana propriei dialectici cu care m-a înzestrat educația domestică...
Existența umană în esență se desfășoară în dualitatea cosmologică generată de vîrtejul continuu care se creează între virtute și viciu.
Cunoașterea reprezintă acel element cognitiv al conștiinței noastre, care ne dă capacitatea definitorie de a ne asuma existența în orice moment al evoluției în general…
Despre Shakespeare si ramificatiile existentiale generate de acesta...
În același perioadă pe teritoriul Regatului României - unde societatea se zvîrcolea într-o stare schizoidă de identitate și unde contemporaneitatea burgheză se confrunta cu postfanariotismul moșieresc, preferințele muzicale se reflectau prin tradiția neaoșă cu funcționalitatea gustului de murătură păstrată la butoi prin beciurile conacelor. Nu vroia nimeni altceva pe atunci, decît să arate mesenilor cum îi are pe lăutari la ordinele lui și cum îi plătește în văzul tuturor ca răsplată domnească pentru bătrîneasca cîntată la ureche. Alt popor, altă muzică, altă trăire… Nici urmă de Blues sau Jazz pe aici… pe atunci…
Singular AG 