Jazz – această dulce capcană eliberatoare

‘Jazz is not dead, it just smells funny’ – Frank Zappa

Jazz… această dulce capcană eliberatoare… te invită, te îmbrățișează, te domină și te cucerește… pînă ce nu este folosită drept unealtă pentru promovarea unor anumite ideologii și paradigme comportamentale sociale.

Preambul

Evoluția societăților și schimbarea epocilor culturale – pe care le străbate omenirea – generează ideologii, principii, păreri și modele de comportament atît personalizate, cît și de grup. Individul – prin natura sa incertă – în fiecare perioadă istorică, sau culturală a căutat un soi de protecție, o apartenență, o motivare ideatică pentru a-și împlini existența și pentru a-și umple viața cu sens. Despre aceste aspecte, de-a lungul timpului, multiplele și coloratele școli filosofice căutau explicații și încercau să ofere diferite soluții pentru dizolvarea dilemelor și frămîntărilor epocilor respective. Diversele contexte culturale, istorice, politice, geografice și socio/economice determină atitudini și opinii variate. Acestea – asumate fiind de prea multe ori din diletantism și lipsă de experiență în gestionarea propriei existențe – se pot transforma foarte ușor în tensiuni sociale și se pot culmina într-un mental colectiv retard, care poate afecta discernămîntul mai multor generații următoare.

În analiza unui stil, unui gen, curent artistic/muzical, sau în analiza unei opere este imperativ necesar să înțelegem contextul general în care acesta apare și să-l poziționăm corect în fluxul evolutiv al condițiilor care au generat însăși apariția. Abordări care nu țin cont de aceste aspecte riscă să fie considerate de lipsă totală de credibilitate și să ducă într-un derizoriu regretabil analiza propusă și chiar subiectul în cauză.

Scurt istoric

În timp ce Europa se bucura de ultimele decade ale romantismului, dominat de curentele naționale aprinse de entuziasmul revoluțiilor din 1848, atît în exprimarea artistică, cît și în ambițiile politice prin eforturile formării statelor naționale, pe continentul nou în schimb – în America de Nord – se vindecau rănile Războiului Civil prin controversata perioadă de reconstrucție cu ale sale procese de abolire ale sclaviei și distrugerea oricărei urme de existență a Confederației – gruparea statelor din sudul teritoriului nord american, state cu economiile solide, bazate pe întinsele plantații lucrate cu precădere de sclavi. 

Din punct de vedere social, militar și politic lucrurile sunt cunoscute și accesibile privind evoluția societății nord americane, prin urmare nu consider atît de important discutarea în detaliu ale acestora în acest articol.

Din punct de vedere cultural și artistic însă, putem observa o diversificare și o reînnoire a literaturii și a artei vizuale nord americane – curentele epocii de la romantism pînă la expresionismul timpuriu se regăsesc din belșug în lucrările apărute, asemeni direcțiilor filosofice și literare, care s-au înscris deplin în contextul nemilos istoric pentru crearea unui anume filon național și să pună bazele simțămîntului demnității generatoare de națiune, atît de necesar în cursa spre supremația mondială

Pe de altă parte avem de a face cu o emulație extrem de interesantă a diferitelor grupuri etnice deja consolidate, sau proaspăt imigrate în America de Nord în ceea ce privește divertismentul larg accesibil, cum ar fi circul sau vaudeville-ul, genuri de spectacol deosebit de importante în evoluția unei forme de expresie artistică/muzicală/literară/socială, ceea ce vom numi mai tîrziu jazz.

În jargonul afro-american cuvîntul se referă la ceva murdar, ceva necurat, dar atractiv de promiscu – încărcat cu erotismul carnalității primare…

Termenul jazz nu are o semantică inteligibilă și articulată – nu se cunoaște originea lui – și în nici un caz nu s-ar fi pronunțat în mediile din înalta societate a vremii. Conceptul prin care s-a definit jazz-ul în secolul XX. – care ne învață că avem de a face cu un gen muzical, care se bazează pe improvizație, care are o pulsație ritmică specifică (swing) și necesită din partea muzicienilor o atitudine colaborativă și proactivă, numită interplay – se pare că este deja depășit atît din punct de vedere strict muzical, dar și social, comportamental, artistic și filosofic. 

Jazz mai degrabă este un cumul de înțelesuri, concepte și estetici care converg într-un limbaj generator de stiluri și deprinderi, care pentru a se manifesta folosește unelte muzicale, literare și coregrafice. 

Pentru unii este cultura tradițională de care se țin cu dinții și îi desconsideră pe cei ce nu fac parte din tradiția lor. Pentru alții este un mijloc de evadare din mediul nativ, cu care nu sunt de acord și caută o cale prin care să fie percepuți diferit. Pentru unii este o cale de legitimare și confirmare prin care sunt acceptați de anumite grupări profesionale. Pentru alții este doar o oportunitate pentru a fi remarcați într-o conjunctură în – care cred ei, că le-ar fi locul. 

Sunt și cei ce își asumă procesul educațional – încurcîndu-se în teoretizări și abordări științifice, neobservînd că prin asta subminează – de fapt, demnitatea și unitatea estetică și diluează calitatea prin democratizarea abundentă oferind accesibilitatea în spiritul egalitarismului toxic

În cele din urmă sunt cei ce eliberați de orice fel de constrîngeri profesionale, sau sociale, se aruncă în abisul descoperirii exprimării de sine fără griji și fără remușcări cognitive.

În cele 140-150 de ani de evoluție și istorie al lui, jazz-ul s-a dovedit să fie mai mult decît doar un simplu gen muzical. Există concerte de jazz, balet jazz, poezie jazz, artă plastică jazz… chiar și teatru jazz. Răspîndirea lui a căpătat proporții nebănuite în dezvoltarea mentalului colectiv al secolului XX. și la recalibrarea societății în ansamblul ei. A devenit parte din matrice. Jazz este cu adevărat unul din puținele coloane sonore ale umanității.

Așadar… Happy Jazz Day tuturor practicienilor, promotorilor, educatorilor și consumatorilor din toată lumea ! Să ne vedem cu bine…