Ceva se întâmplă, se mișcă ceva? Sau poate am rămas eu prea candid în speranțele mele inocente, tot dând crezare oricărei iluzii de normalitate? În fine… În ultimele zile au apărut mai multe discuții/dezbateri și contre în spațiul public despre starea reală, precară și închipuită a dinamicii oportunităților artiștilor autohtoni care își gestionează carierele practicând genurile rock/blues/jazz. Este un lucru bun, care mă bucură întru-câtva.
Am lansat acest tip de discuții încă în 2015, când am publicat o scrisoare deschisă – larg răspândită, în care atrăgeam atenția asupra iregularităților și ilegalităților de la Sighișoara Blues Festival. În urma scrisorii mele trimisă la diferitele autorități, s-a activat Corpul de Control al Guvernului și s-a deplasat la C.J. Mureș, să analizeze situația. După ce s-a constatat ireguralitatea, în anul următor a fost invitat un artist român să cânte în festival, dar în esență nimic nu s-a rezovlat/schimbat în urma scrisorii mele. Lucrurile au rămas la fel. Nimeni din breaslă nu s-a alăturat demersului meu… ba dimpotrivă, primeam mesaje și comentarii pe cât de naive, pe atât de dușmănoase. Mă gândeam atunci că breslașii mei ori o duc atât de bine, că nu au nevoie să se organizeze în vederea protecției propriei existențe, ori sunt dezinteresați, sau pur și simplu retardați. Altă explicație nu am găsit când mă întrebam de ce oare nu avem vreo entitate legală de apărare a intereselor muzicienilor profesioniști… Ah, din nou acest termen… sigur că da. Profesionist… cuvânt atât de hulit și neînțeles de unii, aplicat și asumat de alții, dar care îi deranjează încă pe foarte mulți – așa ziși – colegi de breaslă
Din nefericire acest fenomen continuă și ia amploare. Multe evenimente/festivaluri finanțate integral, sau parțial din bani publici au o atitudine descurajatoare și discriminatorie la adresa artiștilor cu cetățenie română. Este regretabil și alarmant… Dar care să fie noima, rostul sau scopul acestui tip de comportament din partea organizatorilor? Încă nu îmi dau seama… Încerc să găsesc un răspuns logic și acceptabil prin eliminare:
- să fie o cauză financiară/economică? Nu aș crede… pentru că artistul român costă mult sub pretențiile financiare ale artiștilor străini.
- să fie o cauză de ordin estetic/stilistic? Nu aș crede… pentru a determina așa ceva, festivalul/evenimentul finanțat din bani publici (integral sau parțial) ar trebui să aibă – conform legii (O.G. nr. 51/1998/articolul 12) – un curatoriu cu atribuțiuni și competențe specifice. În lipsa acestuia, nu văd cum poate cineva fără pregătirea acreditată și competența necesară să judece și să decidă dpdv. profesional/estetic/stilistic/calitativ lista artiștilor participanți.
- să fie o cauză ideologică/politică? Nu aș crede… niciun jucător politic serios, care are acces la finanțele publice și care activează în prima linie din eșichier nu și-ar permite să-și riște poziția cu o astfel de măsură complet neinspirată și contraproductivă.
- să fie o cauză personală? E… în acest caz tind să fiu mai precaut cu eliminarea. Această cauză deja îmi sună foarte plauzibil. În lipsa respectării legii mai sus amintite, și în lipsa unui climat profesional amabil și coerent este de la sine înțeleasă nevoia de a forma mici comunități, care se coagulează bazându-se pe amiciție, pe gusturi comune, pe statut social apropiat, pe convingeri și credințe asemănătoare, pe valori comune asumate. Nu-i nimic rău în asta, este firesc și util. Astfel se dezvoltă un sistem de autoapărare și se conturează o rețea de cunoștințe utilă pentru diferite lucruri. Dar de multe ori aceste mici cercuri de influență se nasc dintr-un sentiment arogant de superioritate, alimentat de provincialism și mitocănie.
Fie că este vorba de chibiți atotștiutori, sau de persoane direct implicate în fenomen, toată lumea vorbește, reacționează și concluzionează. Evident că există păreri împărțite pro și contra pe marginea acestui subiect, unele pragmatice, altele pline de pasiune, iarăși altele emoționale și înverșunate. Dar așa cum m-am obișnuit deja, din când în când apare o dezbatere pe câte un subiect care atrage atenția asupra nefirescului ce domnește în showbusiness. Dar atenția aceasta trezită pe sărite prin inflamarea unor orgolii periodice are doar menirea să irite și să dezbine. Cu astfel de atitudini și implicări se pot rezolva eventual doar chestiuni punctuale. Soluția durabilă stă ascunsă probabil într-o mentalitate și într-o abordare matură din partea breslei. Dar ca să te poți orienta în timp și spațiu, ca să recunoști și să respecți regulile de joc și eventual ca să-ți permiți asumarea demnității vocației tale este necesară înțelegerea culturalității tale din care vii, de care ar trebui să fii mândru. Epigonismul nu a avut, nu are și nu va avea niciodată sorți de izbândă. Un plagiator existențial se minte singur, și întotdeauna va fi doar un sac de frustrări și nemulțumiri. Incertitudinea în acest domeniu face legea în absolut toată lumea. Diferența dintre situația autohtonă și ‘țările ca afară’ se reduce doar la etica și calitatea umană a celor care populează comunitatea noastră atât de expusă și vulnerabilă. Da, un fel de organism reprezentativ protector nu ar strica să apară și la noi… dar probabil mai durează până se maturizează breasla noastră și va refuza să mai poarte fălos jugul învățăturilor Mioriței…
Singular AG 