Suprasaturația materială, evoluția tehnologică și degradarea morală – experimentată mai ales în emisfera nordvestică a planetei, ne-a dus la o criză multidimensională nemaiîntâlnită în istoria cunoscută a omenirii, care necesită o abordare holistică și o transformare profundă a modului în care percepem, înțelegem și aplicăm progresul și dezvoltarea. Progresul nu mai este neapărat prietenul omului, ci mai degrabă devine o provocare morală și etică. Conflictul dintre utopismul progresist și realitatea conservatoare devine din ce în ce mai mult un duel ideologic care domină dezbaterile sociale, politice și culturale contemporane. Acest conflict reflectă două moduri diferite de a percepe schimbarea, dezvoltarea socială și relația cu valorile tradiționale, provocând tensiuni între idealismul transformării și pragmatismul continuității. În același timp evidențiază atât complexitatea relației dintre cele două concepte cât și potențialul transformativ, dar și pericolele inerente ale acestei dinamici. Este interesant de observat cum această tensiune poate fi simultan atât sursă de progres social, cât și de dezordine și alienare. Poate că cea mai mare provocare este găsirea unui echilibru între necesitatea criticii și pericolul utopismului radical. Progresiștii prioritizează redistribuirea resurselor și eliminarea privilegiilor, chiar dacă acest lucru poate destabiliza structuri existente. Conservatorii în schimb pun accent pe menținerea ordinii și evitarea transformărilor care pot genera haos.
”Liberalismul a eșuat pentru că liberalismul a reușit. Pe măsură ce devine pe deplin el însuși, generează patologii endemice mai rapid și mai răspândit decât este capabil să producă articole de acoperire și voaluri pentru a le acoperi. Rezultatul este întreruperea sistemică în politica electorală, guvernare și economie… ” (traducere proprie)1. Profesorul Deneen în cartea sa argumentează că eșecul liberalismului a dus la polarizarea dintre progresiști și conservatori, explorând cauzele și consecințele acestei diviziuni. Societatea contemporană se confruntă cu propriile neputințe izvorâte din însuși progresul debordant care efectiv depășește omul modern, răsfățat și lenevit din punct de vedere emoțional.
Într-un mod ironic ne aflăm în fața unei situații bizare și absurde în care utopismul progresist “devorează” conservatorismul, conform analizei dinamicilor socio-politice contemporane. Această observație reflectă modul în care schimbările rapide și uneori agresive promovate de ideologia progresistă pot eroda sau marginaliza valorile și structurile tradiționale conservatoare, uneori chiar sub pretextul toleranței și incluziunii. Paradigma devorării prin definție ironizează schimbările accelerate în societate. Progresismul pledează pentru inclusivitate, justiție socială și drepturi egale, însă adesea impune aceste principii într-un mod care contrazice spiritul dialogului, iar conservatorismul subliniază importanța tradițiilor și a ordinii, și de multe ori este demonizat în discursul public, fiind etichetat drept retrograd sau intolerant.
Contradicțiile utopismului progresist reprezintă un real blocaj în evoluția oricărei societăți. De exemplu progresiștii luptă împotriva opresiunii istorice, dar în proces pot deveni opresivi față de opiniile conservatoare, marginalizându-le și chiar excluzându-le din spațiul public. Ironia este că ceea ce începe ca o luptă pentru libertate poate duce la noi forme de cenzură, opresiune și discriminare. Mișcările progresiste, în efortul de a combate injustițiile, recurg uneori la „anularea” personalităților sau ideilor conservatoare. Procesul de „cancelare” seamănă cu procesele publice din trecut (ex. vânătoarea de vrăjitoare), pe care progresismul le respinge. Utopismul progresist, în încercarea de a eradica conservatorismul, ajunge să imite unele dintre trăsăturile pe care le critică: dogmatismul, intoleranța și impunerea unor norme stricte. Astfel progresismul devine „noua tradiție”, iar conservatorismul devine „revoluționar” prin simpla sa existență. Pe de altă parte conservatorismul este adesea acuzat de rigiditate, însă această rigiditate îl face surprinzător de rezistent. Cu toate acestea, în fața presiunilor progresiste, conservatorii adoptă uneori o poziție pasivă sau defensivă, și supraviețuiesc adesea în umbră, păstrând tradiții în spațiul privat, chiar și atunci când ele sunt marginalizate public.
În mod ironic, confruntarea dintre progresism și conservatorism devine un ciclu nesfârșit: ceea ce este revoluționar astăzi devine tradiție mâine, iar ceea ce este conservat astăzi poate renaște ca răspuns la excesele progresismului. Poate că soluția nu este „devorarea” unei ideologii de către cealaltă, ci înțelegerea că stabilitatea și schimbarea sunt două fețe ale aceleiași monede – ambele esențiale pentru progresul real al unei societăți. Acest război al orgoliilor – la urma urmei – se poate echilibra și se poate transforma într-o dezbatere constructivă continuuă prin deprinderea de dogmă și absolutism. Conversia către o dezbatere constructivă începe atunci când fiecare parte nu doar vorbește, ci și ascultă activ, încercând să înțeleagă perspectiva celuilalt fără intenția imediată de a o demola. Conflictele ivite din frecușul ideatic social subminează simțământul loialității și al demintății apartenenței, iar în concluzie se pare că acest duel spectaculos, orgolios și anacronic al ideologiilor devine o vulnerabilitate din ce în ce mai mare pentru însăși securitatea națională. Atât timp cât orgoliul cere validare personală, dialogul va fi prizonierul unor dorințe individuale de recunoaștere. Dar dacă focusul se mută asupra procesului de descoperire, conflictul de idei poate deveni o sursă de creștere intelectuală reciprocă.
Când nu mai contează cine iese învingător, devine posibil să ieșim toți mai bogați în cunoaștere. O dezbatere constructivă necesită un grad de maturitate intelectuală și emoțională și recunoașterea că nimeni nu este infailibil. Adevărata superioritate nu stă în impunerea unei idei, ci în capacitatea de a o ajusta în fața unor argumente mai bune.
- Patrick J. Deneen, Why Liberalism Failed, Yale University Press 2018, pg 179, ISBN 978-0-300-22344-6 ↩︎
Singular AG 