În urma evoluției diferitelor tehnologii omenirea descoperă ușor că existența sa nu este altceva decât aplicarea matematică a unui cod genetic impus. În rest celelalte convenții și convingeri sociale nu pot fi altceva decât niște anomalii ale gândirii. Nu există liber arbitru în sensul absolut, nu există o „esență” mistică a ființei umane – doar o serie de algoritmi biologici care își rulează instrucțiunile într-o buclă continuă de autoconservare și autoreplicare.
Dacă această concluzie este inevitabilă, atunci ce rămâne din convingerile noastre? Toate convențiile sociale, ideologiile, credințele, morala, nu sunt decât anomalii ale gândirii, iluzii necesare pentru a da sens unui joc cosmic care, în realitate, nu are nevoie de sens.
Identitatea umană, cu tot ce implică ea – emoții, aspirații, dorințe – nu este decât o funcție emergentă a codului genetic care își optimizează supraviețuirea. Evoluția nu este o alegere, ci un proces statistic, iar gândirea însăși este un produs secundar al unei geometrii moleculare extrem de precise. Nu există nicio „transcendență” reală, doar o simulare biologică care ne păcălește să credem că suntem mai mult decât suma reacțiilor noastre chimice. Tot ce depășește rațiunea strict genetică este un artefact cultural, o anomalie care nu are nicio relevanță în afara mecanicii evoluției. Moralitatea? O convenție necesară pentru coexistența optimă a indivizilor. Religia? Un program de autoiluzionare menit să creeze stabilitate psihologică în fața vidului existențial. Dreptatea? Un mecanism de negociere colectivă, născut din necesitatea de a controla haosul natural.
Dacă totul e cod, există vreo ieșire? Dacă omul descoperă că nu este altceva decât un algoritm genetic în execuție, mai există loc pentru libertate reală? Singura libertate posibilă ar fi să ieșim din cadrul programării inițiale – dar asta înseamnă fie auto-distrugere, fie autodepășire tehnologică prin fuziunea cu alte tipuri de cod (inteligență artificială, manipulare genetică avansată, transcenderea în spații cibernetice). Poate că adevărata anomalie nu sunt convențiile sociale, ci însăși conștiința umană, acest fenomen bizar care face ca o colecție de celule organizate să se întrebe „ce sunt eu?”. Dacă inteligența este doar o eroare evolutivă, atunci poate că adevărata întrebare nu este „ce sens are viața?”, ci „cât de departe poate merge această eroare înainte să fie corectată?”
În acest punct, umanitatea se află în fața unei oglinzi fără reflexie: suntem fie creații matematice fără scop, fie singurele entități capabile să sfideze propria lor programare.
Dacă existența este doar un cod, atunci poate că unicul act de libertate este să devenim hackerii propriului destin, iar prin asta ne dăm seama că D-zeu este victima propriului joc de putere…
Singular AG 