personal and private
Pentru unul ca mine – un amator de antropologie, care, împins de nevoia de a înțelege o paradigmă istorică în derivă, privește cu ochii și sufletul larg deschiși ce se întâmplă în jur – contemporaneitatea oferă material de studiu cât pentru o viață. Mai ales psihologia și comportamentul breslei mele.
După 14 ani de voluntariat în domeniul promovării muzicii blues în cadrul European Blues Union și datorită obligațiilor mele curente în serviciul public, a venit momentul să predau ștafeta cuiva, care are chemarea și plăcerea să-și dedice timp și resurse pentru a continua și pentru a dezvolta acest demers. Rămân fidel convingerilor și competențelor mele și voi sta mereu alături cu suport, sfaturi și resurse celui (sau celei) care va prelua această responsabilitate onorantă.
Această analiză propune o lectură critică a acestor mecanisme invizibile, filtrate prin lentila experienței directe în calitate de artist, observator și uneori chiar victimă a acestui sistem care îmbracă aparența entuziasmului colectiv, dar funcționează adesea pe baza unor principii de manipulare și validare strategică, detaliate și teoretizate în teza mea de doctorat. Nu este un rechizitoriu, ci o încercare de desferecare a discursului festiv, de recuperare a unei perspective din interior, capabilă să interogheze realitatea fără resentiment, dar cu luciditate.
Dacă existența este doar un cod, atunci poate că unicul act de libertate este să devenim hackerii propriului destin, iar prin asta ne dăm seama că D-zeu este victima propriului joc de putere...
Și astfel, istoria nu se mai scrie. Se înghite doar, ca o ultimă înghițitură amară într-o osterie fără ferestre. Iar participanții, plescăind zaftul, își ung bărbile cu iluzia că sunt parte din ceva măreț. Ei vorbesc tare, gesticulează teatral, se bat pe spate cu convingerea că tocmai asistă la un moment crucial al istoriei, când, de fapt, nu fac decât să înghită trecutul digerat de alții și să îl regurgiteze ca pe un adevăr absolut.
Suprasaturația materială și degradarea morală au generat o criză multidimensională, evidențiind conflictul între progresiști și conservatori. Această polarizare, rezultată din eșecul liberalismului, reflectă tensiuni între idealismul transformării și pragmatismul continuității, subliniind necesitatea unui dialog constructiv pentru progres, fără a cădea în dogmatism și cenzură.
Când certitudinea devine lege, etica devine tribunal. Când moralitatea se absolutizează, justiția devine execuție. Când binele nu mai e interogat, el se transformă în instrument de teroare.
Iar când exiști sub presiunea menghinei instituționale și cei ce te-au ocrotit sub cupola protectoare nu mai sunt prin preajmă, realizezi că zidurile pe care te sprijineai sunt mai fragile decât ai crezut. Poate umbrele lor încă îți veghează pașii, dar nu mai pot opri greutatea care te apasă lent, implacabil.
Într-un fel, vârtejul multidimensional din această urbe milenară îmi amintește de femeile din viața mea. La început, totul e o promisiune: parfumuri dulci de flori de portocal, lumini calde care cad pe pereții vopsiți în culorile apusului, o armonie care pare eternă. Dar apoi, ca o furtună neașteptată din deșert, răutatea subtilă sau manipularea apare, lovind fără avertisment.
Poate că răspunsul se află în însăși natura umană, care, din dorința de a transcende limitele proprii, devine un laborator viu al paradoxului. Binele, când este absolutizat, poate genera răul prin imposibilitatea de a accepta imperfecțiunea. De cealaltă parte, răul, atunci când este înfruntat, dezvăluie binele latent în lupta împotriva sa. Astfel, nici binele, nici răul nu există în puritatea lor teoretică; ele se contopesc într-o interdependență ironică, devenind inseparabile.
Singular AG 