Pentru unul ca mine – un amator de antropologie, care, împins de nevoia de a înțelege o paradigmă istorică în derivă, privește cu ochii și sufletul larg deschiși ce se întâmplă în jur – contemporaneitatea oferă material de studiu cât pentru o viață. Mai ales psihologia și comportamentul breslei mele.
Osteria istoriei isterizate
Și astfel, istoria nu se mai scrie. Se înghite doar, ca o ultimă înghițitură amară într-o osterie fără ferestre. Iar participanții, plescăind zaftul, își ung bărbile cu iluzia că sunt parte din ceva măreț. Ei vorbesc tare, gesticulează teatral, se bat pe spate cu convingerea că tocmai asistă la un moment crucial al istoriei, când, de fapt, nu fac decât să înghită trecutul digerat de alții și să îl regurgiteze ca pe un adevăr absolut.
