Beneficiul îndoielii

Existența fără verb este ca o reflectare fără subiect. Unii spun că tocmai asta ar fi  scopul suprem al evoluției. Nemișcare deplină, echilibru perfect… contopire necondiționată cu materia. Cel care reușește această perfomanță trăiește, sau mai bine zis călătorește într-o matrice deasupra timpului. 

Existența cu verb și subiect însă, pe cît de banală pare să fie, totuși este un lucru periculos. Îți dă iluzia participării și face să te comporți de parcă ai avea cine știe ce drepturi și să crezi că totul ți se cuvine. Fiecare faptă are o adîncire spirituală, o latură misterioasă care nu transcede prin intelectul oricui… Se ascunde o taină în orice fel de experiență, indiferent din ce unghi o trăiești. 

La urma urmei este alegerea ta absolut personală și garantată de Măria Sa Liberul Arbitru, către care dintre aceste două existențe te îndrepți. 

Dar atenție! Nimic nu se întîmplă de la sine. Ești angrenat într-un șir de evenimente care – din ignoranță, nepăsare sau că ți-a fost spălat creierul – de foarte multe ori îți depășesc percepția. În acel moment te poți considera un castravete marinat într-un butoi de două tone. Așa, anonim și neînsemnat, doar cu un CNP undeva într-o bancă de date.

Gîndește-te, ce ar fi dacă ai înțelege și ai aplica esența cu reverență și atenție – și ai fi în stare să le dai celorlalți beneficiul îndoielii?