Este foarte ușor sa pui ’etichete’ și să dai cu părerea. Oare de ce îți bagi nasul în treaba celulilalt fără să te uiți în propria ogradă?
Bineînțeles… nici nu prea mai are rost să-mi răspunzi…
Tot ce mi-am acumulat de-a lungul vieții se prăpădește într-o secundă… Nu are fond și nu are nici sens. Am rămas singur și nejustificat. Nu am să-mi aplec capul niciodată în fața niciunui semen de-al meu… doar dacă-i rege sau împărat… iar atunci doar de dragul unei convenții acceptate și aplicate în beneficiul unui mediu care să-mi satisfacă nevoia de firesc și demnitate. Eu dau socoteală doar constiinței mele și principiilor care-mi guvernează existența – indiferent cît de exotic și nefiresc sună asta pentru unii.
Abandonul este cel mai disperat sentiment. Multe nu-ți prea mai ramîn de făcut… Te izolezi treptat contrar aparențelor – sensul lucrurilor capătă alte valențe. Încetul cu încetul intri în starea de echilibru și devii pregătit pentru iluminare. Ritmul vieții se încetinește, zgomotul lumii dispare… ajungi să-ți devii cel mai bun și cel mai de încredere prieten. Nu mai ai nevoie de nimic și de nimeni. Te eliberezi de absolut tot… și nu ai murit încă. Tocmai asta e minunat, că poți să te disociezi de reflexele tale care ți-au definit pînă acum deciziile și viața. Vei trăi în prezentul tău, devii contemporan cu tine însuți, nu vei mai avea nevoie să te minți…
Abandonul lor devine eliberarea ta. Devii profet.
Majoritatea te vor ocoli, vor rîde de tine, te vor batjocori, te vor urî… Te vor întelege doar semenii tăi, ceilalți profeți luminați și eliberați… Nu ești singur…suntem din ce în ce mai mulți…
Singular AG 