Vulturul Înțelegerii

Sunt un vultur… Nu încape îndoială… Zbor înalt, fără eforturi prea mari și îmi permit să mă las pe aripile vântului să mă poarte în voia mofturilor sale nemărginite… Fiind vultur am o vizibilitate largă și ușoară peste pădurea asupra căreia planez… Duc o existență solitară și singulară. M-am obișnuit așa, nu mai am nevoie organică de o echipă sau de asociați… acest fapt mă face cu adevărat eliberat și suveran. Tocmai din această cauză am capacitatea să intru în echipe – dacă se va mai ivi vreodată ocazia – cu cei ce îmi seamănă. Doar astfel de echipe pot ajunge la performanțe mărețe… pentru că membrii lor înteleg și acceptă în mod necondiționat rigorile și disciplina care se impune în astfel de aventuri umane. Este singura șansă pentru succes și continuitate.

Sunt un ‘hardliner’… chiar radical uneori… Sunt înconjurat de prea multă prostie și răutate – inclusiv la școala în care îmi petrec mult timp în ultimii ani în calitate de student. Prin urmare altă șansă nu prea mi-a mai rămas… dacă vreau să-mi păstrez sănătatea mentală și loialitatea vis-a-vis de principiile și convingerile mele, trebuie să-mi ridic un fel de scut și să filtrez informațiile și persoanele care doresc să intre cu mine în contact.

Apele s-au despărțit de mult… poate vedea asta oricine. Este brutal de deranjant cum a pătruns amatorismul ‘prea mult democratizat’ între noi. Piața e plină de surogate și de epigoni fușerați, care încearcă din răsputeri să-și impună ‘adevărul’ lor împrumutat tocmai de la idolii lor… Culmea ironiei este că aceste specimene submediocre își găsesc corespondenții și susținătorii în rîndurile celor care – de multe ori depășiți de propria lor situație – ocupă locuri decizionale prin televiziuni, radiouri, primării și consilii, școli, teatre, etc.

Acum cîteva luni am publicat pe paginile unei apreciate reviste de cultură online, un articol despre ‘Alianța mediocrilor’…
Meditam acolo despre virtutea închiderii în sine și despre existența unui ‘blestem genetic local’ prin care se filtrează și se procesează eronat informațiile lumii, care ne tot ademenesc și ne vrăjesc cu posibilitățile lor…

Atît de mult a pătruns răutatea și prostia în citoplasma existențiala din România, că deja funcționează la un nivel de discurs și de convingere în masă. Dureros și alarmant… Nucleul universal valoric s-a deplasat spre ticăloșia tabloidă. ‘ProstaRăul’ se face deja dintr-o inerție pe cît de blazată pe atît de argumentată, dar și susținută de discursul public general… astfel ‘ProstaRăul’ a devenit o autentică valoare socială și un model atractiv prin facilul lui îndobitocitor.

Orice încercare a pătrunderii firescului în spațiul public irită orgolii și pune în mișcare mecanismele de autoapărare a ticăloșiilor genetic răspândite prin filonul istoric evolutiv. Brusc apar părerile și opiniile mai mult sau mai puțin retardate, care provin dintr-un unghi extrem de îngust de a privi lucrurile. Nu ai ce face… asta este una dintre moștenirile fundamentale ai acestui grup de indivizi majoritari care populează teritoriile domestice. Cocoșei și cârcotași, pricepuți la toate și vociferatori entuziaști de opinii, nu cumva să rămâna pe din afara problemei… ca deh…

Fundația pe care o conduc încă din 1998, a lansat recent o antenționare fundamentală printr-o Scrisoare Deschisă privind discriminarea muzicienilor autohtoni pe bani publici. Această scrisoare se bazează pe observațiile, faptele și expertiza mea de 34 de ani ca muzician profesionist, din pură vocație și dedicat prin excelență acestei meserii. Vîrsta mea, experiența mea și reputația mea m-a obligat să redactez și să public scrisoarea în cauză. Cine altcineva din breasla mea credeți că ar fi făcut-o? Cine altcineva din breasla mea ar fi avut curajul și căderea legitimă și credibilă să o facă?

La o citire atentă vă puteți dea seama că Scrisoare Deschisă militează pentru absolut toți participanții la mișcarea de blues din România. Din nefericire foarte mulți au lecturat acest document prea superficial și antrenați de o anume înverșunare generată de prejudecăți puerile. Reacțiile au fost diferite… sincer, nu mă așteptam la atîta malițiozitate și împotrivire fără rațiune. Mă sperie simplitatea retardă bazată doar pe emoționalitatea percepției înguste a celor care comentau Scrisoare Deschisă.

Mă rog… asta e societatea în care trăiesc… pretenții prea mari nu mai am de mult de la cei printre care sunt nevoit să-mi duc existența. Orice dorință și invitație la un firesc al lucrurilor are toate șansele să cadă într-un derizoriu penibil și periculos. Încrederea mea in calitatea publică și în mult râvnita inteligență colectivă începe să se clatine. Altă șansă nu mai am decît să rămân un vultur demn care este condamnat să zboare înalt pentru a vedea și înțelege mecanismele pădurii de dedesubt, fără a avea însă uneltele cu care să intervină la nevoie.

Așadar vă salut din zbor, scăldându-mă în singularitatea înțelegerii detașate – singura formă de existență posibilă pentru cineva care vine din viitor și cîntă piesele trecutului pentru cei prezenți.