personal and private
Și astfel, istoria nu se mai scrie. Se înghite doar, ca o ultimă înghițitură amară într-o osterie fără ferestre. Iar participanții, plescăind zaftul, își ung bărbile cu iluzia că sunt parte din ceva măreț. Ei vorbesc tare, gesticulează teatral, se bat pe spate cu convingerea că tocmai asistă la un moment crucial al istoriei, când, de fapt, nu fac decât să înghită trecutul digerat de alții și să îl regurgiteze ca pe un adevăr absolut.
Când certitudinea devine lege, etica devine tribunal. Când moralitatea se absolutizează, justiția devine execuție. Când binele nu mai e interogat, el se transformă în instrument de teroare.
Iar când exiști sub presiunea menghinei instituționale și cei ce te-au ocrotit sub cupola protectoare nu mai sunt prin preajmă, realizezi că zidurile pe care te sprijineai sunt mai fragile decât ai crezut. Poate umbrele lor încă îți veghează pașii, dar nu mai pot opri greutatea care te apasă lent, implacabil.
Într-un fel, vârtejul multidimensional din această urbe milenară îmi amintește de femeile din viața mea. La început, totul e o promisiune: parfumuri dulci de flori de portocal, lumini calde care cad pe pereții vopsiți în culorile apusului, o armonie care pare eternă. Dar apoi, ca o furtună neașteptată din deșert, răutatea subtilă sau manipularea apare, lovind fără avertisment.
Poate că răspunsul se află în însăși natura umană, care, din dorința de a transcende limitele proprii, devine un laborator viu al paradoxului. Binele, când este absolutizat, poate genera răul prin imposibilitatea de a accepta imperfecțiunea. De cealaltă parte, răul, atunci când este înfruntat, dezvăluie binele latent în lupta împotriva sa. Astfel, nici binele, nici răul nu există în puritatea lor teoretică; ele se contopesc într-o interdependență ironică, devenind inseparabile.
Acum mai bine de 45 de ani - cînd începeam să-mi deschid conștința spre lume și am plonjat în imensitatea cunoașterii am crezut că muzica îi unește pe oameni.
Doar suveranii au capacitatea să creeze conjuncturi și să definească ideologii prin care trec mulți și din care profită și mai mulți... Eu m-am născut suveran... Competiția este deschisă... încercați... aștept...
Cunoașterea, educația și identitatea îmi sunt compasul în labirintul acesta căptușit cu fascismul indolenței... dar prin întoarcerea în sine devin ușor propria-mi apologie suverană a epocii moderne, din care mă trag... doar asta mi-au mai rămas: compasul și apologia nostalgiei...
Despre colegialitatea din SUA și despre complexele de inferioritate unor 'big shot' promoteri din România... unde selfie-ul cu headliner-ul internațional este mai important ca orice...
Despre ticăloșia frustă a brutelor din preajma noastră și despre bîlbele constipate ale breslei...
Singular AG 