Acum mai bine de 45 de ani – când începeam să-mi deschid conștința spre lume și am plonjat în imensitatea cunoașterii am crezut că muzica îi unește pe oameni. Mă jucam cu ideologiile unei comunități imaginare, pașnice și deschise, unde domnea un echilibru universal, comunicarea era plină de bunăvoință, de camaraderie și găseai sprijin și ajutor ori de câte ori aveai nevoie. Poate eram prea mult sub influența reverberațiilor epocii imediat anterioare, era 1977… abia implinisem 12 ani. Hoinăream cu un zâmbet blajin prin străzile urbei mele… descopeream lumea… Pluteam într-o credulitate înfricoșătoare și expunătoare. Zburdam în plăcerea descoperirii și eram dispus să mă las dus de orice fel de val care rezona cu naivitatea setei mele… trăiam într-o zonă de risc maxim. Iar valurile au tot venit… unele autentice, altele false și solicitante. Dar însumând toate aceste lucruri s-a formatat în mine o deschidere sinceră și firească pentru tot ce urma să mă încerce.
Toată atmosfera și spiritualitatea din Oradea mea au făcut din mine un locuitor demn al propriului meu corp și un gânditor etern cu întrebarea îndoielii prin lupa convingerilor trăite.
Asta sunt eu…
Bineînțeles că am trecut prin toate etapele iluzorice în formarea conștinței mele. Aveam mare noroc cu televiziunea maghiară, care avea emisiuni muzicale, științifice și de cultură în general extrem de interesante și valoroase. Aveam 4 sau 5 ani când mă uitam însetat la concertele lecții ale lui Bernstein, sau la minunatul serial al lui Carl Sagan despre Cosmos. Pe la 10-11 ani savuram filmele lui Antonioni (Blow Up și Zabriskie Point) și Nașul lui Coppola. Citeam cărți revelatoare pentru mine… am intrat în contact cu Tilopa, cu Osho, cu Wittgenstein, cu Shakespeare, cu Alen Ginsberg, cu József Attila și Pilinszky János, cu Noica și Blaga, Etica lui Aristotel, Villon și mulți mulți alții… Aveam acces la muzica esențială dezvoltării oricărui om. Vindeam și cumpăram discuri vinil… făceam parte dintr-o rețea, care importa și distribuia titluri rare și de mare calitate…
În școală nu am fost un elev prea silitor… în afară de istorie, literatură și geografie nu m-a interesat nimic. De când mă știu sunt atras de cunoașterea umanistă și ancestrală… Poate din cauza aceasta m-am dedicat unui instrument muzical care nu trebuie neapărat să respecte pedigree-ul academico-istoric și care mi-a permis să mă descopăr și să mă declar cu mândrie un ‘self made man’.
Nu aveam ghiozdan, umblam cu o straiță din pânză – cumpărată de la târgul din Negreni, umblam în blugi, nici măcar număr matricol nu prea aveam pe haina de uniformă… eram destul de neglijent și eliberat. Nu dădeam importanță aparențelor încă de pe atunci… Prieteni nu aveam, doar amici și asociați. Aveam de atunci deja un principiu și o convingere puternică despre prietenie, care pesemne nu este neapărat în asentimentul și cu percepția majorității. La chefuri stăteam într-un colț cu o bere în mână și observam cu amuzament șerpuirea facilă a faunei din încăpere… Nu m-a interesat niciodată și nu căutam simpatia sau acceptul celorlalți din jurul meu… eram de pe atunci un singular conștient și asumat.
Duceam o viață evolutivă și plină. Eram încrezător și puternic… aveau sens lucrurile pe care le făceam, sau pe care le gândeam.
Am crezut atunci că muzica unește… azi nu mai sunt tocmai sigur de asta…
Orașul meu nu mai este la fel, dar în chestiunile cu adevărat esențiale am rămas neclintit în convingerile mele.
Singular AG 