În spațiul nostru geo-social-istoric există o multitudine de concepții naive și greșite despre Blues și Jazz. Aceste muzici generează închipuiri, frustrări și complexe în rîndurile celor care dintr-o nevoie egocentristă doresc să-și declare disocierea de o lume în care nu se simt în largul lor. Nu este nimic de condamnat în asta – dacă citești acest text, probabil te simți parte cumva din această categorie, sau ești înrudit într-un fel sau altul cu aceasta…
Marea majoritate a ”pricepuților” nu are nici cea mai vagă idee de originile acestor muzici, de tradiția, de motivațiile reale și de impactul acestora asupra evoluției sociale și civice. O și mai mare majoritate nu a fost niciodată pe meleagurile de origini ai acestora și nu a avut contact direct cu cei ce o practică… ”pricepuții” comit o farsă cînd „povestesc„ ceva – de obicei la un pahar de vorbă – despre care doar din auzite au aflat cîte ceva… astfel distorsionează – imoral și lipsit de etică – realitatea. Doar foarte puțini dintre noi am trăit autenticul acestor muzici din prima mână… Dacă mă gîndesc bine, o parte a omenirii a mai avut o astfel de experiență – la o scară mult mai mare, evident – cînd și-a clădit un întreg sistem dogmatic bazat pe poveștile folclorizate ale unor evenimente care se întîmplaseră cu 2 milenii în urmă… atunci, acolo în Sion… Dar creduli au fost, sunt și vor fi pînă la sfîrșitul timpurilor…
Știm foarte bine, că în epoca comunistă s-au adunat colecții fabuloase de cărți, filme, discuri, benzi de magnetofon, reviste în casele intelectualității și a celor care nu se identificau cu valorile propagate de regimul odios. Este cunoscut faptul, că în diverse puncte ale țării erau locuri preferate de întîlnire a celor care încercau să trăiască după valorile libertăților închipuite și să-și manifeste disocierea socială și uneori chiar ideologică. Astfel de locuri erau la Lacul Sf. Ana, la Sibiu în timpul Festivalului de Jazz, la Costinești, la 2 Mai, la Sovata, în cabana de la Bîlea Lac, în Băile Felix, la Oradea în cadrul Cercurilor literare (”Ady” și ”Iosif Vulcan”), în București în Club A – în mod cert erau mult mai multe puncte de întîlnire de acest gen, eu le-am enumerat doar pe acelea unde am fost și m-am implicat… S-au format mici comunități, s-au legat prietenii, amiciții, chiar relații de dragoste de durată…
Ca în orice comunitate evolutivă au apărut printre noi oportuniștii și evident securiștii turnători… știu asta din dosarul meu de urmărit, care avea numele de cod ”Vandalul” – așa m-au denumit autoritățile între 1986 și 1989, timp în care am fost îndeaproape și atent monitorizat de securitate. Unii dintre filatorii mei sunt încă activi și în momentul în care scriu acest text (iulie 2016)… poate unii dintre ei sunt infiltrați chiar în show business. Nu m-ar mira, ținînd cont de blocajele inexplicabile de care încă mă mai lovesc… pare-se că nu se va termina niciodată corvoada aceasta jenantă și nedemnă…
Singular AG 