Șoimul

A trecut ceva timp de cînd nu am mai văzut șoimul în picaj.

Spectacol fascinant și uimitor. Precizia și eficiența actului

mă inspiră și mă complexează în același timp. Aerodinamica

zborului cu aripile lipite de corpul puternic oferă

privitorului o senzație de supunere necondiționată.

Sfîrșitul pentru mica rozătoare se dizolvă în rapiditatea

picajului măiastru. Nu simte nimic, pur și simplu trece

dintr-o stare vie în etern… Există o estetică înălțătoare în

acest tip de sfîrșit… E frumos și poetic.

Despre selecția naturală în schimb nu are rost să vorbesc,

pentru că acesta se întîmplă vrînd-nevrînd, fără implicarea

sau voința noastră. Cel slab, sau cel incompetent, sau cel

neadecvat din toate punctele de vedere oricum se transformă

într-o altă formă de energie folositoare celor puternici și

învingători. Retorica umanistă nu are loc în această ecuație.

Natura nu dă doi bani pe evlavia noastră umană siropoasă. Iar

noi la urma urmei suntem doar o mică parte din supremul

echilibru divin.

Șoimul este un simbol ancestral al cunoașterii. Este

întruchiparea magnificului cod moral, care definește însăși

existența. Șoimul este un partener fidel și protector al

omului de sute de mii de ani.

Cunoașterea însă îi sperie și îi alarmează pe mulți…

Admirația mea pentru această pasăre superbă s-a materializat

într-un cîntec…

Audiție plăcută !