A fost o perioadă în viața mea cînd nu m-a interesat nimic altceva decît cariera muzicală și business-ul prin care să-mi valorific talentul… Vroiam cu toată ființa mea să dovedesc ceva ce nici eu nu prea înțelegeam pe atunci. Îmi doream să scap de o moștenire fără conținut și să mă aliniez unui standard social pe care îmi închipuiam hoinărînd străzile Oradiei… aveam 13 ani și intrasem deja în gașca de bătăuși din Parcul Rédai… Lectura ce urmează este povestea evoluției observațiilor mele despre lumea care mă-nconjoară și pe ici colo, poate suma regretelor ale căror amintiri mă mai bîntuie cîteodată.
M-am trezit la viață a doua oară la vîrsta de zece ani – cînd am ieșit dintr-o comă de 4 zile, avînd meningită… s-au șters amintirile de dinainte, am revenit cu un ‘hard disk’ curat care aștepta să fie formatat din nou. Nu conștientizam pe atunci cît de provocator și amuzant poate să fie ‘construirea’ unei conștințe noi… abia cu vreo 25 de ani mai tîrziu am înțeles asta.
Am devenit o entitate poate prea ludică și eliberată pentru gustul factorilor decizionali în showbusiness-ul din țara mea de baștină… Întotdeauna m-am simțit mult mai în largul meu în străinătate, dar dintr-un motiv bizar și de neînțeles pentru mine, m-am întors de fiecare dată… Poate cu speranța să pot schimba ceva din mentalitatea păguboasă a celor din jur. Nu știu dacă voi reuși vreodată… așa că pe lîngă natura mea jucăușă descopăr că mai sunt și mazochist pe deasupra…
Gust din plin rezultatele talentului meu de a înota contra curentului de oriunde și în orice perioadă… Așa era la școală, pe stradă, în parcuri, în armată, în Israel, în State, iar acum iată-mă în marea mea splendoare umezită direct în mijlocul vieții mele aici, acasă… unde încă sunt nedumerit.
Da, poate sunt un ‘anti’ înnăscut. Ce să fac? Am principii și un cod, care sunt mai înalte și mai mărețe decît nevoile imediate pentru existența mea. Experiențele și învățăturile prin care am trecut pînă acum mi-au dovedit validitatea acestor principii. Nu le-am inventat eu, nu le-am auzit sau nu nici măcar nu le-am citit vreodată. Pur și simplu m-am născut cu ele… De ce oare? – mă întreb ușor derutat, dar conștient totuși… Eu știu deja răspunsul, dar mă tem să nu cumva deranjez percepția cuiva cu siguranța și stabilitatea cu care mă laud, fiind convins de tot ceea ce spun sau gîndesc… Este extrem de inconfortabil să ai dreptate în marea majoritate a cazurilor (nu cumva să spun că întotdeauna – să nu irit vreun sentiment modest pe aici) – așadar accept ipocrizia nevinovată și te mint un pic… tocmai ca să-ți protejez bunul simt servil și umil… Apreciezi asta?
Se spune că ori ești parte a problemei, ori faci parte din soluție… Eu pînă acum am creat problemele ale căror soluții am furnizat imediat după crearea lor… Înțelegi acum ce fel de joc este acesta? Întotdeauna mi-am dorit echipă… Aveam în jur de 12-13 ani, cînd am văzut la televiziunea maghiară – pe atunci la Oradea, cu toții numai la asta ne uitam – un film excelent. Se numea ‘Régi idők focija’ (Fotbalul vremurilor apuse – traducere liberă). În acel film personajul principal, Minarik Ede, avea un vis… și anume să organizeze o echipă, o echipă de fotbal. Acțiunea se petrecea la începutul anilor ’30 la Budapesta, cînd ideile profunde și mărețe aveau acel parfum romantic și bărbătesc. Atunci mi-am dat seama că am nevoie de o echipă. De echipa mea…
Oare de ce sunt eu într-un etern contratimp și sincopă cu cei din jurul meu? Nu cumva sunt eu nebun? Se spune că dacă lucrurile nu merg bine pentru tine atunci doar tu ești de vină și responsabil… Da, sunt de acord… Mie nu-mi merg prea bine lucrurile de cînd m-am întors din State – este regretul vieții mele… De acolo am venit cu un model sănătos și curat de conduită și de gîndire. Încerc – sau mă rog, încercam să îl implementez aici… Nu am cu cine… Se pare ca mulți de aici sunt degradați și departe de miezul lucrurilor – cu toate că au o impresie excelentă despre ei înșisi… Vezi ce face bisericismul ăsta sindicalizat și proletcultist din oameni?
Principiile după care îmi conduc existența – sau cel puțin încerc să mi-o conduc, sunt bune, probate și au legitimitate istorică. Principii care pot aplica doar persoane, societăți și popoare cu un anumit grad de dezvoltare mentală și emoțională. În aceste societăți domină discursul național al bunului simț și al reverenței… În astfel de societăți principiile despre care vorbesc funcționează și conduc.
Eh, aici am greșit eu, cred… În naivitatea mea… Credeam – ca orice pămpălău idealist care îi aștepta pe americani încă de la o vârsta fragedă, ca la 27 de ani după ’89 măcar se poate schimba cumva mentalitatea servilistă și înfricoșată de pumnul comuniștilor… Aici am greșit…
Se pare că am pierdut acest pariu nedeclarat, dar asta nu înseamnă ca sunt eu prost sau rău sau știu eu cum mă mai numesc cei din jur… Pur și simplu sunt un naiv cu principii, cu care mă pot șterge în cur… ca sa le dau după aia ăstora să se șteargă pe gură… Au plecat toți, nu mai am cu cine să schimb o vorbă, o idee…
M-am născut singur, am rămas singur…
Sunt Singular.
(extras din cartea SINGULAR aparută în Martie 2017)
Singular AG 