Capcana cunoașterii

Cunoașterea reprezintă acel element cognitiv al conștiinței noastre, care ne dă capacitatea definitorie de a ne asuma existența în orice moment al evoluției în general… 

Dar cine hotărește ce trebuie să fie cunoașterea? – recunosc, această întrebare se prea poate să fi fost izvorâtă din dilema existențială a generației mele devenind din ce în ce mai anacronică în raport cu provocările contemporaneității.

‘Ipsa scientia potestas est‘ cunoașterea în sine este putere, scria Sir Francis Bacon în lucrarea sa celebră Meditationes Sacrae în 1597, în ultima perioadă a renașterii, în miezul formatării gîndirii științifice și exact în anul în care a fost publicată pentru prima oară celebra tragedie romantică al lui Shakespeare, Romeo și Julieta. Să fie oare încă valabilă această sintaxă în secolul XXI, sau puterea dețin tomcai cei ce definesc ce trebuie să fie cunoașterea?

Renașterea a fost o perioadă efervescentă din punct de vedere cultural, artistic, alchimic, economic, filosofic, social, modelată după valorile Greciei antice, care reprezenta ieșirea din evul mediu și care conștientiza în mentalul colectiv vesteuropean potențialul progresului asumat. Totodată a dezvoltat în deplinătatea ei culturală deprinderi de gândire și mecanisme sociale, care stau la baza gestionării libertăților de toate felurile și care la rândul lor ar fi avut menirea să ne împlinească idealul existenței. Teoretic nu era o idee rea, conținea iluzia intrinsecă a demnității necesară pentru a genera potențialul unei existențe colective funcționale. Tot ce experimentează umanitatea de la renaștere încoace ne arată că lucrurile nu s-au petrecut chiar așa… sau chiar din contră… în renaștere s-au pus bazele a tot ce urma să se întîmple cu noi. Depinde prin ce optică privim lucrurile…

De la Consiliul de la Niceea din anul 325, cînd s-au pus în aplicare mecanismele somatizării fricii, dar cu precădere în ultimii 600 de ani – de la venirea la tron al lui Giovanni di Lorenzo de’ Medici în rolul papei Leon al X-lea în anul 1513 – onoarea și aprecierea cunoașterii universale s-a adaptat treptat cerințelor acelei posibile entități economice suprastatale, care de facto conduce lumea de cîteva milenii bune și care în aceiași perioadă a început procedura degradării sacrale a umanității în numele progresului – vezi războiul de 30 de ani, revoluția industrială, războiul civil englez și Oliver Cromwell, uciderea lui Carol I al Angliei, războiul american de independență, revoluția franceză, distrugerea societăților rurale, etc… O fi fost doar o simplă coincidență? Sau putem găsi legături logice și faptice între aceste evenimente istorice? Prin deducție și prin observațiile mele a timpului – fără pretenția de a avea o cunoaștere exhaustivă, am ajuns la concluzia că trebuie să existe o conspirație care acționează mult deasupra nivelului nostru de înțelegere.

Arhetipul holistic, onest și empatic practicat în școlile antichității a fost pervertit și înlocuit pas cu pas prin curicula controlată și alterată introdusă în școlile de toate tipurile a perioadei de după renaștere, în conformitate cu ideile de organizare socială/morală și interesele directe ale acestei entități suprastatale nevăzute. Probabil cunoașterea și-a consumat perioada idilică, iar cu apariția tehnologiilor, care au facilitat marile descoperiri geografice – prin care s-a dat startul la marile jafuri ale culturilor străvechi de către imperiile civilizațiilor vestice, a sosit timpul să se introducă în discursul colectiv cunoașterea pragmatică. Astfel școala a devenit unul dintre cele mai efeciente unelte de programare neurolingvistică și de inginerie socială. O fi bine, o fi rău? Trebuie – sau mai bine zis, merită înlocuită școala cu altceva? Cu ce anume? Răspunsul probabil stă ascuns în capacitatea de supraviețuire a generațiilor imediat următoare… 

De fapt nu a fost niciodată altfel… De-a lungul mileniilor în evoluția societății umane cunoașterea – ca virtute, avea un parcurs aventuros și oscilant trecînd prin diferitele forme de legitimare și admirație cultivată de toți jucătorii sociali. Gestionarul minuțios, dar subiectiv al cunoașterii a fost – multe secole la rînd – clerul. Aristocrația și elita se foloseau din plin de fructele cunoașterii, iar populația generală se apleca cu admirația blajină al neputinciosului, acceptând necondiționat adevărurile neînțelese care cădeau pe umerii lor prin greutatea birurilor aplicate. Modul prin care era atunci administrată cunoașterea este exact la fel și astăzi, poate doar evoluția spectaculoasă a mass mediei – în completarea clerului – oferă o cu totul altă dimensiune tehnicilor de formatare socială practicată de clasele dominatoare. Narativa generată de clerul modern împreună cu ‘mainstream media’ în loc să descopere esențele timpului nostru mai degrabă acoperă acestea într-un mod ticălos, toxic și aservit. Nu știm și nu înțelegem de fapt ce se întîmplă cu exactitate în jurul nostru… ni se spun și ni se arată doar povești, descrieri și interpretări subiective despre adevărul genezei și al existenței noastre. Iar noi stăm neputincioși și mirați… nu avem ce face, nu avem de ales… dialectic suntem condamnați la supunere…

Cunoașterea ca atribut vertical și holistic, bazată pe adevărul experimentat și susținută de curiozitate, bun simț și emaptie s-a transformat într-un cumul de informații cenzurată, impusă și distribuită prin instituțiile create în acest scop. Generațiile Y și Z, cei care sunt beneficiarii prezentului progres tehnologic nemaivăzut, sunt și cei prin care se execută infrastructura conceptelor pentru extincția/transformarea speciei Homo Sapiens… Mă gîndesc cu groază ce rol vor avea nepoții mei din generația Alpha în acest demers în viitorul apropiat?

În această etapă a îndobitocirii umanității orice reacție reflexivă, comentariu sau analiză a situațiilor izvorâte din acțiunile lumii prostite și destabilizate de către entitatea globală suprastatală este catalogată drept radicalism sau dușmănie… Nu mai este permis să aibă cineva păreri sau opinii personale, că va fi stigmatizat, exclus și arătat cu degetul… Se instalează ușor fascismul indolenței, poate cea mai periculoasă formă a fascismului, pentru că nu are nici măcar o bază ideologică solidă pe care să o poți dezbate argumentat…  Studii psihometrice ne arată un declin rapid al coeficientului intelectual (IQ) la nivel planetar. Analfabetismul funcțional domină deja discursul colectiv în mai toate domeniile – inclusiv în cele academice. Schimbările fundamentale ale vieții în secolul XXI reprezintă un brutal șoc cultural pentru marea majoritate a populației globului. Adaptarea la tehnologizarea masivă și rapidă a rutinei zilnice, impunerea redescoperirii forțate a identităților de toate tipurile încurajate și ‘propuse’ de curentele sociopolitice, prelucrarea narativei mediatice inventate și ‘redactate’ după instrucțiunile celor ce dețin mainstream media instaurează dominația demagogiei intelectuale involutive. Asta să fie scopul progresului de fapt?

În condițiile actuale socio-istorice, în care cu atîta pricepere se comprimă sub cupola constant evolutivă a ingineriei sociale triada verticală sacră – adică sufletul-moralitatea-intelectul, se impune întrebarea: Mai are vreo noimă cunoașterea?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: