Ridicolul lucrativ

Mi-a luat ceva timp – recunosc – să accept starea de fapt în această privință. Nu-mi explic nici acum… o fi vorba de o delăsare boemă? Sau o duc chiar așa de bine colegii de breaslă? Poate e un dezinteres cool și blazat la mijloc, sau e posibil să fie vorba despre un retard social generalizat? Oricare ar fi motivul, pot afirma liniștit, că ieșirea din acest vacarm narativ va fi una lungă și anevoioasă. Multă maculatură se va dilua prin neputința intrinsecă a genezei falsificate pe care s-a clădit conștiința colectivă în general și dialectica mentalității breslei mele în particular.
Continue reading Ridicolul lucrativ

Jazz – această dulce capcană eliberatoare

Pentru unii este cultura tradițională de care se țin cu dinții și îi desconsideră pe cei ce nu fac parte din tradiția lor. Pentru alții este un mijloc de evadare din mediul nativ, cu care nu sunt de acord și caută o cale prin care să fie percepuți diferit. Pentru unii este o cale de legitimare și confirmare prin care sunt acceptați de anumite grupări profesionale. Pentru alții este doar o oportunitate pentru a fi remarcați într-o conjunctură în – care cred ei, că le-ar fi locul.  Continue reading Jazz – această dulce capcană eliberatoare

Pregătire pe merit

Sunt tare curios să aflu cum vă descurcaţi oare în aceste timpuri mizerabile… Cu toţii suntem puşi la încercare, fără excepţie… De ce se confundă libertatea cu bunurile materiale? Va-ți întrebat oare vreodată? Că aşa se întîmplă de obicei… Mai ales la cei parveniți, cei care reprezintă prima sau a doua generație de încălțați ai neamurilor lor… Cunoașteți astfel de specimene? Credeţi că stilul de viaţă de tip vestic înseamnă suprema împlinire? Imitaţi… Unii se  modelează după cum au văzut pe afară – în cazurile fericite, sau cum văd la televizor şi în filme… ceea ce e de-a dreptul jalnic. … Continue reading Pregătire pe merit