Sub umbrela protectoare a divinului obscurizat prin analele sacralității Mamei Natură, orice organism crește și se dezvoltă necontenit până când apare anticorpul acestuia. Pe acest principiu axiomatic se bazează tehnicile de vindecare, practicile medicale, gestionarea vaccinurilor, aventurile spiritualității, jocul politicii, pariurile științei, barbutul legislației și la urma urmei moralitatea. Evoluția societății umane a ajuns la nivelul la care – pentru a-și putea asuma, înțelege și exploata propria neputință – în mod paradoxal devine inutilă pentru ea însăși, prin a se lăsa guvernată de pofta nesățioasă a devorării de sine. Când canibalismul dialectic se asociează cu ridicolul ideologic, exprimându-se prin limbajul de lemn, demn de disprețul nostru, și hrănindu-se din moștenirea iluzorică a abstractului modernismului absurd, atunci altceva nu prea ne mai rămâne de făcut, doar să ne relaxăm într-un fotoliu, să deschidem o sticlă de vin și să ne lăsăm amuzați de spectacolul bizar al bizonilor autocultivați din interpretările diferitelor variante ale multiplelor documente despre drepturile omului, din bârfele surselor bine informate și prin tendențiozitatea informațională a mass-mediei atent mânuite de angajatorii bine plătiți de reprezentanții locali al marelui stăpân globalnic.
Aș fi preferat să nu scriu aceste rânduri acum, dar scandalurile culturale hidoase, în care ne-a târât conjunctura repetitivă, prin care suntem surprinși aproape în fiecare zi de câte o mojicie ticăloasă, mă umple de tristețe, furie și dezgust. Mă simt violat în propriul spațiu casnic, chiar dacă închid toate mediile din jurul meu… toxicitatea discursului public se propagă deja prin aerul respirat. Nimeni nu poate scăpa de asta…
Sper că cei care generează aceste tensiuni își dau seama foarte bine cât de mult ne dezbină și ne deranjează. Acești generatori de scandal dau în vileag improbabilele lor nemulțumiri, prin care compromit validitatea breslelor noastre, de care nu cred că se simt legați decât prin oportunism. Toate aceste cavalcade grobiene și jenante nu fac altceva, decât să destabilizeze pilonii de susținere, să denigreze și să ridiculizeze însăși valoarea, cunoașterea și integritatea, iar prin asta subminează demnitatea vocației prin care încercăm să ne ducem profesiile la cele mai înalte culmi.
Sunt puternici pesemne, au o forță socialmediatică incontestabilă, atribut care vine și cu obligația asumării responsabilității pe măsură. Oferă pe tavă muniție și un stimul existențial chibiților frustrați, neaveniților și comentatorilor, care trăiesc într-un paradox cognitiv-social deranjat de propriile neîmpliniri. Pe aceștia oricum nu îi mai poate schimba nimic… poate chiar ei sunt acei omniprezenți la priveghiurile ivite din când în când și la pogăcile gratuite la premiere și vernisaje, ei sunt cei care cred că sub masca protectoare anonimă a libertății de exprimare pot să-și dea cu părerea despre orice, fără să se documenteze măcar înainte să deschidă gura, doar pentru că așa vor ei și se plictisesc tot așteptând șansa vieții lor spre autentica afirmare. Dar cel mai mare pericol este că servesc drept platformă de manevră narativei contemporane deconstructiviste și anarhice, care se răspândește rapid și cucerește nemilos mințile și judecata omenirii. Iar incultura și retardul colectiv susținându-i, se revoltă acum exact impotriva acelui firesc pentru care militează după program cu atât de mult entuziasm la o bere, prin cârciumi…
Se spune că fiecare om este direct responsabil pentru viața pe care o duce… Iar eu spun că un artist de talie nu are voie să ajungă bătaia de joc a plebei, mai degrabă trebuie să rămână în stare să-și gestioneze Golemul pe care l-a creat… discret și elegant. Știu prea bine, nu este ușor…
Spațiul public colcăie de toxicitatea profitorilor și a lipitorilor, care vor să extragă toată seva tangibilă din legația noastră culturală. În esență nu ar fi ceva rău în asta, cu toții am fost rebeli și anti-estabilishment la vârsta acneelor, dar modul acestui limbaj izvorât din ură și sete de distrugere cu orice preț nu va avea sorți de izbândă. Sistemul NU se poate învinge! Haștagismele și incitarea la anarhie nu au nici o șansă… eventual enervează și închid și mai multe uși în față, vorba sistemului ‘ultimul metrou pleacă la ora 23, după care se golește piața‘… Dacă vrei să schimbi ceva și chiar vrei să-ți iei partea din eterna reconstrucție, atunci trebuie să te înfiltrezi și să implementezi… doar așa vei putea face diferența.
Care este oare probabilitatea să te lovească bumerangul aruncat de tine direct în propria freză?
Scandalagiii de serviciu sunt de fapt victimele unor conjucturi pe care nu le mai pot controla. Poate au reprezentat cândva un pol de putere, poate erau utili pentru cei ce au misiunea observării tendințelor culturale/artistice, dar s-au pierdut cumva în labirintul promiscuității generat încă din anii ’50 până în zilele noastre de personalitățile legendare controlate și angajate de diferitele centre de putere, care au trecut și mai trec prin România. Acești burzuluiți de obicei lasă cu ochii în soare oricare generație contemporană cu ei, care nu va apuca să se împlinească niciodată, exact din cauza scandalurilor oportuniste și vremelnice, fără să aibă vreun fundament filosofic sau istoric, pierzându-se prin legendele urbane colorate despre idolii lor.
Da, este evidentă confuzia creată în urma acestor scandaluri izvorâte din visceralul neîmplinirii și al disperării, indiferent că sunt din teatru, din lumea celebrităților, din abstractul corporațiilor sau din circul politicului. Așa cum se dezic de aceștia cei ce i-au dat nume, așa se dezic ei de noi acum, trădându-ne. În cazul în care creeză aceste situații de marketing conștient și asumat, înseamnă că sunt niște strategi străluciți, indiferent de care parte a baricadei sunt… la urma urmei își văd de propriul interes. Acest fapt în sine nu este de judecat și nici de condamnat, iar pentru această pricepere a lor merită să devină material de studiu în facultăți. Dar dacă sunt doar unealta unor interese obscure, atunci merită toată compătimirea noastră și trebuie să ne ferim de ei. Oare să le urez succes la alegeri? Cred că totuși e prematur incă… sper să găsească în noi, cei care îi prețuim totuși, resursele emoționale necesare parării reculului unui bumerang scăpat de sub control.
Singular AG 